The Goat and The Princess, part 44…

The Goat and The Princess, part 43…

Acum fata isi amintea de cadoul primit de la el. Un inel frumos, cu o perluta alba, o facu sa isi aminteasca pe cine iubeste cu adevarat si de atunci, cateva luni bune, au fost fericiti. Nu credeau ca vor petrece atat de multe lucruri minunate impreuna. Nu credeau ca vor invata atatea unuld e la celalalt. Fericirea plutea in aer, iar ei simteau asta neincetat. Se appropia ziua in care cei doi isi jurasera iubire eterna… 19 mai.. Si, pentru a sarbatori, plecau in Franta cateva zile, nu prea multe, deoarece se apropia bacul.

Fata se gandea cum sa il surprinda intr-un mod foarte placut; ce cadou sa ii cumpere? ce surpriza sa ii faca? Oricum lui i s-ar fi parut frumos orice cadou i-ar fi luat.

- Am vzut o rama frumoasa la un magazin din centru…

- Iar poze? Nu mai am unde s ale rastignsc. E casa plina de rame de poze, ii spuse aiatul,a tunci cand fata incerca sa se opreasca asupra unui cadou.

Se intrista la auzul acestor vorbe din partea lui. Dar nu se dadu batuta. Va mai incerca si altceva, va cauta ceva furmos, unic si care sa ii placa si lui. Insa planurile lor erau pe punctul de a fi ruinate, atunci cand tatl baiatului ii spusa ca trebuie sa plece amandoi in America cu niste afaceri. Promisiunile se naruira..

- Mi-ai promis ca o sa fim impreuna. O sa avem 1 an si mii de kilometri distanta intre noi. Afacerea tatalui tau mai poate astepta.

Insa baiatl era de neclintit. De o luna se cam schimbase. Era rece, nepasator, perfectionist si cauta tot timpul greseli si defecte la prietena lui. Printesa se gandea ca poate s-a plictisit sua ca poate si-a gasit pe altcineva..

Oare ce se intampla cu iubitul ei care alta data ii jura iubire eterna, iar acum pleca in cea mai importanta zi din an?

The Goat and The Princess, part 42…

The Goat and The Princess, part 41…

Precum adormiseră, departe unul de celălalt, aşa noaptea îi apropie mai mult, mai mult, până ce prinţesa ajunse în patul prinţului ei, ţinându-l în braţe, datorită unui coşmar în care baiatul dispăru pentru totdeauna. Pentru a fi sigură că nu va pleca nicăieri fata îl îmbrăţişă atât de tare încât băiatului i se păru că nu o pierduse niciodată, că amezia nu a existat niciodată şi că niciuna dintre problemele actuale nu existau.

Aşadar, dimineaţa următoare fata se trezi sărutată de către băiat.

- Prinţul meu. Am visat că aveai un cal alb şi ai dispărut cu el în zare. Am început să plâng la gândul că te voi pierde.

- Habar nu ai că nu  să mă pierzi niciodată. O să fim mereu unul lângă celălalt. O să am grijă mereu de tine, am jurat asta.

Fata îl îmbrăţişă, iar ziua decurse cum nu se putea mai bine. Pe când se plimbau în grădina de trandafiri îngrijită de mama băiatului cu multă meticulozitate şi dragoste, înţepându-se într-una din minunatele flori, fata reuşi să îşi amintească o parte a trecutului ei, apoi pe tot.

- Ţapu, mi-am amintit. Am văzut. Am văzut cum mă bătea, am văzut ura din ochii lui şi apoi m-am rugat să nu plângi dacă o să mor.

Plângând în hohote, băiatul o strângea tot mai tare în braţe, dorind să îi ia el toată suferinţa, ştiind însă că e imposibil. Nu ştia dacă să fie fericit că şi-a revenit sau să fie trist că suferă şi şi-a amintit toate lucrurile urâte din viaţa ei. De când erau împreună nu au rezistat foarte mult timp fericiţi, unul lângă celalalt, fără să i se întâmple ceva unuia dintre ei.

Restul zilei fata îl petrecuse povestind iubitului şi familiei acestuia ce îşi amintea, fiind compeltată sau corectată cu grijă şi dragoste de către prinţul ei. Însă, în următoarea dimineaţă amnezia fetei reveni.

Se purta din nou rece, absentă, nu dorea să fie aproape de băiat, nu îl cunoştea, dar ştia că este un om bun.

The Goat and The Princess, part 40

The Goat and The Princess, part 39…

Săptămâni la rând prințesa fu supusă unor serii amănunțite de analize, până când într/o zi:

- M/am săturat. Nu mai vreau să mi se bage lumină în ochi, sau să intru pe tubul ăla să fiu radiată.

Ochii băiatului se întristară. Credea că până aici a fost. Credea că s/a terminat.

- Sti, te/am visat într-o noapte, am visat că ești un înger…

- Sunt îngerul tău păzitor, nu vreau decât să am grijă ca ție să îți fie bine și să nu mai pățești nimic niciodată. Îmi pare rău că am lăsat o nenorocite ca aceasta să se întâmple, jur pe viața mea că nu vei mai păți niciodata nimic. Trebuie să mă crezi că te iubesc și că nu aș putea să trăiesc fără tinw. Trebuie să îți amintești. Țin la tine mult și…

-  Știu.

Deodată, fața băiatului se lumină.

- Îți amintești?

- Nu…

Aceeași tristețe poposi, și încet își mușca buzele. Nu putea să creadă ca fata pe care o iubește a pățit ceva din cauza lui.

- Dar văd asta în ochii tăi. Văd cât de mult ți la mine, văd cât de mult îți place să petrecem timpul împreună. Ai fost prima persoană pe care am vâzut/o atunci când m/am trezit. Atât inima, cât și minte îmi spun că tu ești o persoană importantă în viața mea. Așa că vreau să îmi povestești cine eram, cine ești tu pentru mine, ce făceam și alte detalii legate de mine, de tine și de familiile noastre.

Băiatul îi spuse o poveste atât de dfrumoasă, încât prințesa simțea că o trăiește sau că a trait-o cândva însă creierul nu îi permitea să își dea seama că este viața ei. Între timp, tatăl fetei afla de accidentul acesteia și hotărî că e șansa lui să scape de iubitul ei. Reuși să o viziteze atunci când prințul merse la masă și nimeni nu se afla cu ea în salon.

Tatăl ei o vizita zi de zi, spunându-i o altă poveste, vorbindu-l de rău pe băiat și spunându-i fetei că nu trebuie să zică nimănui că el o vizitează, alfel băiatul cel rău va muri.

Sensibilitatea minții nu îi permitea să își dea seama cine minte și cine spune adevărul sau dacă amandouă poveștile sunt adevărate. Veni ziua în care fata trebuia să fie externată și ziua în care tatăl ei și iubitul ei se întâlniră pe holul spitalului. Prințesa trebuia să decidă cu cine va rămâne, însă faptul că i/a văzut ăe cei doi împreună o făcu să își amintească parte din trecutul ei și cel mai important că îl iubeste pe băiatul care petrecea tot timpul cu ea și că vrea să meargă cu el acasa.

-

The Goat and The Princess, part 38…

The Goat and The Princess, part 37…

În cele mai frumoase momente pe care cei doi le petrecuseră împreună, Prinţesa se trezea de fiecare dată sărutată de prinţul ei. Nu acum mult timp, când au fost plecaţi de ziua prinţesei, dis+de+dimineaţă, Ţapu se trezi şi îi pregăti un mic dejun special. Nu era cine ştie ce, însă dragostea cu care fusese pregătit, îl făcea mai bun decât orice alt fel de mâncare. Alături de perna fetei, îi lăsă un trandafir roşu, un trandafir frumos şi se aşeză uşor pe pat, să nu o trezească. O sărută aprins, o îmbrăţişă, iar fata se trezi, ca în poveşti. Însă acest moment magic se termină în momentul în care limuzina în care băiatul se afla, ajunse la destinaţie.

Camera fetei era plină cu flori de toate felurile şi culorile, însă buchetul adus de băiat, strălucea mai frumos decât toate. Bomboane, dulciuri, urări de bine, nimic nu o trezea pe persoana la care el ţinea cel mai mult pe lume.

Se aşeză pe pat, lângă ea, şi o îmbrăţişă strans şi începu să o sărute. Simţea căldura corpului ei, îi simţea repiraţia şi bătăile inimii. Simţea, după mult timp că trăieşte. Când asistenta intră în cameră pentru a-i schimba perfuzia, băiatul aţipi, însă zgomotul pe care aceasta îl făcu în salon, reuşi să îl trezească pentru a auzi câteva fragmente dintr-o discuţie dintre asistentă şi medicul de gardă.

- Spuneţi că i-a fost afectată capacitatea memoriei, dar nu aţi făcut nicio referire la cheagurile de sânge de care ar trebui să scape.

- Măcar să scape. Sunt bani investiţi doar ca să nu o omoare.

La auzul acestor vorbe, băiatul nu putu să îşi stăpânească lacrimile şi începu să o sărute mai cu foc pe fată. Ca prin minune se trezi. Nu visa.

- Am crezut că o să te pierd, am crezut că nu o să te mai trezeşti niciodată. e cel mai frumos lucru pe care mi l-a înapoiat Dumnezeu. Mi-aş fi dat viaţa în schimbul vieţii tale.

- Dar… cine eşti? Unde sunt? Ce am păţit?

The Goat and The Princess, part 34…

The Goat and The Princess, part 33…

„În orice moment trebuie să apară!,” îşi spunea fata speând că prinţul ei va intra dintr-o clipă în alta şi o va salva din ghearele monstrului ce odată i-a fost prieten.

-          Nu va veni… o amăgea Bubosul.

-          Bubosule, de ce faci asta? De ce îi faci asta celui mai bun prieten al tău? Care a avut grijă de tine ca de fratele lui, care te-a…

Ţipătul Bubosului ţâşni, şi toata ura ce i-o purta o făcu pe prinţesă să zboare de-a lungul camerei şi să aterizeze pe o masă de sticla ce se afla în colţul fabricii. În momentul acela prinţesa nu fu în stare să vadă nimic. Ochii i se împăienjeniră, iar groaza o cuprinse, alungându-i orice fel de adrenalină. Vru să îşi privească mâinile, însă mirosul sângelui o făcea să vomite, iar contactul acesta  i-ar fi făcut şi mai mult rău.

-          Să nu mai spui niciodată că mi-a fost prieten. De când l-am cunoscut am fost gelos pe el. El avea totul. Eu nimic. El avea bani. Eu nu. el avea familie eu nu. al avea femeie. Eu nu. te avea pe tine. Eu te voiam pe tine! Tu nu m-ai vrut. Acum nu pot sa te mai am, să profit de tine, de turpul tău. Cerveni a avut grijă de asta. Însă o să am şi eu grijă de el. Şi de ţapi. Şi de tine. De la tine porneşte totul. De la tine a pornit totul. O sa îl fac să regrete că te-a luat de la tatăl tău. O să regrete că te-a cunoscut. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Se apropie de fata. Picaturi de sânge îi suviţau părul, sângeriul colorând repede părul blond al fetei. Cioburile erau peste tot pe trupul plăpând al ei. Iar ea stătea nemişcată, privind în gol şi încercând să nu relaizeze ce tocmai se întâmplase.

-          Tu eşti arma mea, înţelegi? Uite-te la mine.

Fata însă nu reacţiona.

-          Uită-te la mine am zis! Piciorul băiatului zbură şi se apri în abdomenul fetei. Ea nu scoase niciun sunet. Se întoarse pe o parte şi se ghemui, ţinându-şi picioarele stranse la piept cu mâinile însângerate. Un alt picior o lovi în  faţă, de data aceasta două lacrimi sângerii fiind urmarea actului de brutalitate.

Fata privea acum mozaicul de cioburi care i se aşternea în faţă. Sau cel puţin aşa părea. Însă era departe. Mergea pe un nor şi îi vedea pe toţi cei care i-au fost odată prieteni. Şi pe el. Îl vedea pe Ţapu. Alergă până la el şi îi sări în braţe. El o prinse cu mâinile lui mari şi o ridică ca pe un copil mic. O sărută şi apoi, ţinând-o sus, începu să o învârtă. Fata râdea, arătându-şi zâmbetul mare. Nicio urmă. Nicio cicatroce. Se terminase totul. Orice urmă de rău. Orice urmă de tristeţe. Erau aproape de soare.

-          Mă mai iubeşti? Îl întrebă fata.

-          Însă băiatul nu răspunse. Cu cât se apropiau mai mult de soare, cu atât trupul lui devenea mai pal, dispărând în frumuseţea locului în care se aflau. Curând fata rămase singură. Din nou…

The Goat and The Princess, part 30…

The Goat and The Princess, part 29…

Îmbrăcată în rochia verde, prinţesa se afla într-o cameră din castel pe care nu şi-o amintea. Era înaltă, mult peste 4 metri, albă şi nemobilată. O uşă, la fel de înaltă, de o culoare arămie se afla într-unul din colţurile încăperii.

-          Ţapule, nu mai suntem copii să ne mai jucâm de-a v-ati ascunselea.

Şi totuşi îi plăcea ideea, nu o speria deloc gândul că se afla singură. Scopul ei era să-l găsească, deci să şi-l câştige. Chiar dacă era numai al ei.

Deschise uşa cu grijă, crezând că va face zgomot, însă nu se auzi nimic. Niciun ecou, chiar dacă înălţimile locului erau mult peste aşteptările ei. Ieşi din cameră, iar în faţă i se întinse un hol lung.

-          Vin, mă apropi de colţ, iar când te găsesc…

Însă după colţ, la stânga şi la dreapta holul se bifurca în alte două holuri mai lungi. Merse la stânga, văzând că cel din dreapta se desparte iar în două. Cu cât înainta, mai multe culoare i se aşterneau în faţă. Tot era alb, de un alb imaculat, perfect, impenetrabil, hipnotizant.

Când unul din holuri se sfarşi şi îşi dădu seama că a dat de o fundătură, se aprijini obosită de perete.

-          nu-mi place jocul ăsta! Ţipă fata smiorcăindu-se.

Îşi dădu seama că a făcut la stânga de fiecare dată când holul s-a bifurcat. „prea multe culoare” gândi ea şi îşi aminti că legea labirintului este să mergi întotdeauna la dreapta. Se hotarî să se întoarcă de unde a plecat.

În graba ei să îşi întâlnescă iubitul, rochiţa i se zgâria de peretele alb. Fiecare pas însemna o pată albă şi o bucată ruptă din danteluţa neagră. Nu îi păsa. Acum era speriată.

-          Gata! Ai reuşi să mă speri! Poţi să ieşi acum. Unde eşti?

Nimic. Niciun răspuns.

Undeva, la 100 de metri depărtare, ca atunci când vezi lumina de la caoătul tunelului, prinţesa observă o pată de culoare. Era o uşă. Probabil uşa care o scotea afară din labirint. Alerga şi  fixa uşa, gândindu-se că poate va dispărea. Când, în sfărşit ajunse la ea şi o deschise, se trezi în camera de udne plecase.

Dezamăgită, se trânti jos, pe podeaua rece şi începu să plângă. Lacrimile ei erau mari şi amare, udau rochia şi stricau frumuseţea ei. Din tavan, simţea cum picături reci de apă îi curgeau pe faţă, din ce în ce mai multe, şi mai multe.

Realiză că nu e de la tavan şi că nu se potriveşte peisajului. Visa. Era unul dintre cele mai urâte coşmaruri. Însă cineva  trezea, udând-o cu apă pe faţă.

 

The Goat and The Princess, part 28…

The Goat and The Princess, part 27…

Măsurile au fost luate, comanda dată, iar rochiţa trebuia să fie trimisă, prin intermediul unui curier special, curând. Acum alte probleme se abăteau asuprea familiei Cerveni, iar Prinţesa simţea tensiunea din familie, tensiune a cărei cauze era ea.

Privindu-şi reflexia palidă din oglindă, se vedea obligată să se mintă. Îşi peria părul umed şi încâlcit, proaspăt spălat, amintindu-şi de mama ei care îi spunea „să perie părul de 100 de ori. Aşa fac prinţesele.”se gândea că poate din cauza luminii, faţa ei era palidă, bolnavă, iar pielea fină, transparentă, fără nicio culoare părea bolnavă.

La masă nimeni nu scoase un sunet. Se simţeau urmăriţi, însă nimeni nu ridica provirea mai sus de coşul cu păine aflat în mijlocul mesei. Fata îl privi cu coada ochiului pe frumosul ei prinţ, care îşi privea farfuria cu mâncare, neatinsă, fărâmiţând pâinea cu degetele lui lungi şi puternice. În scurt timp, fata realiză că era singura care mânca. Ar fi vrut să se oprească, însă ca niciodată, îi era foame. Gura ei se mişca foarte repede, iar buzele perfecte abia se deschideau. Cei prezenţi la masăo urmăreau, neprivind-o.

-          Să vă fie de bine. Spuse fata ironic, ştergându-şi gura perfect curata cu un şerveţel pe care apoi îl mototoli.

-          Mulţumim, răspunse Cerveni, singurul care avu curaj să îi dea fetei peste nas. Să te faci mare.

Fata se ridică de la masă şi începu să strângă farfuriile în care mancarea era neatinsă.

Ducându-le la bucătărie, într-un moment în care Ţapu îşi urmărea iubita, fiind atras de mersul ei graţios, moment în care văzu cum iubita lui îşi pierde echilibru, îşi balansează trupul, care se îndrepta spre podea, moment în care farfuriile s-au spart. Totul a durat mai puţin de o fracţiune de o secundă, moment în care Ţapu se aruncă spre a atenua izbirea trupului fetei pe podea.

A doua zi, de dimineaţă, băiatul o trezi cu sărutări fierbinţi:

-          E timpul să te trezeşti, somnoroaso. A venit o rochiţă din Franţa, pentru tine.

 

The Goat and The Princess, part 26…

The Goat and The Princess, part 25…

*

 

Majoratul elevilor din ultimul an de liceu se apropia. Era un lucru unic, de care aveai parte o singură dată în viaţă. Ţapu se admira în oglinda tridimensională pe care o avea în uriaşa încăpere care ţinea locul unui şifonier. De fapt, puteai să îl consideri un mini-mall, avea chiar mai multe haine decât puteai găsi în boutique-urile pe care le vizita atunci când pleca în vacanţă cu prinţesa, în România.

-          Într-adevăr, ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, îi spuse Prinţesa băiatului, însă tu dai dovadă de prea mult narcisism! Îl îmbrăţişă, îl sărută şi îi zâmbi ironic.

-          Ţi-ai găsit ceva?

De câteva săptămâni fata îşi căuta rochiţa perfectă cu care să se îmbrace la majorat, însă nimic nu era bun pentru ea. Nu găsea ceva pe măsura ei. Ceva nu prea elegant, nici prea sport, nu foarte lung, nici foarte scurt. O rochiţă simplă, dar în acelaşi timp sofisticată, unică.

-          Nu. Nici azi nu am avut noroc. Mi-a promis o fată că o să-mi aducă mâine ceva, că pleacă la marfă, însă nu-mi mai fac speranţe.

Văzându-şi prietena dezamăgită, nu suportă gândul că este nefericită şi îi spuse:

-            Îmbracă-te. Te aştept în maşină.

Pe când o aştepta pe fată, Ţapu sună pilotul care se ocupă de avionul pe care îl aveau in Munchen.

-          Pregăteşte avionul.

-          Plecăm? Unde?

-          Paris.

Fata intră în maşină, puţin îngrijorată. Ultima dată când au plecat de acasă în grabă, au ajuns în Germania, nemaiputându-se întoarce niciodată în locul care le-a fost  odată casă..

-          Unde mergem?

-          E o surpriză. Ai încredere în mine.

În câteva ore se aflau în cel mai mare Centru Comercial din Franţa.

Între timp, Cerveni, care voia să meargă în Japonia pentru a-şi începe planul de răzbunare, nu

putea să-şi sune pilotul, care lipsea de la aeroport. Curând află că şi avionul lipsea.

 

The Goat and The Princess, part 24…

The Goat and The Princess, part 23…

Şi aşa, una dintre cele mai impunătoare persoane aflate la serviciul patriei, lucrând în cadrul poliţiei avea să  nenorocească viitorul propriei fiicei.

Pe când, tatăl ei plănuia distrugerea familiei al cărui cap era Cerveni, acasă se întâmplau lucruri cu totul şi cu totul speciale. Norocel se întorcea acasă.

-          Ştii, îi spuse Ţapu Prinţesei, lucrurile s-au petrecut într-un timp atatât de scurt, încât nu am avut timp să mă gândesc nici măcar pentru o secundă la Norocel. Am uitat complet de el.

-          Lasă, acum aveţi timp să recuperaţi. Să reveniţi la vechiurile obiceiuri.

-          Nu cred că ai vrea.

-          De ce?

-          Cu Norocel am făcut multe lucruri. Iar obiceiurile noastre nu erau sfânte, ba chiar nici măcar demne să fie luate drept un model.

-          Ce vrei să zici prin asta?

-          Păi cu Norocel beam, fumam, trageam, ardeam şi alte chestii asemănătoare. Nu cred că ţi-ar plăcea să revin la vechile obiceiuri.

Ochii fetei se făcură mici, şi mai mici şi, brusc, se întristară.

-          Spune, ce ai pe suflet? O întrebă băiatul, observând schimbarea bruscă a fetei la faţă.

-          Nimic. Mă gândeam…

-          La?

-          M-ai înşelat?

-          Pe tine? Glumeşti, nu? Niciodata! Niciodata! Nu aş face asta niciodată. Ţin prea mult la tine. Şi la ce bun să te înşel când tu faci cât toate fetele la un loc?

Fata îl îmbrăţisă, după care adormi cu capul pe pieptul lui. Însă somnul nu fu lung. Curând Norocel intră în camera celor doi.

-          Ţapule hai la femei, ţipă el, trezind-o şi pe Prinţesă. Fata îl privi dispreţuitor.

-          Nu merge nicăieri! Îi spuse fate. Acum pleacă şi lasă-ne să ne odihnim. Mâine avem şcoală.

-          Oo, Ţapule te controlează femeia ta, mă? De când?

-          Nu mă controlează…

-          N-aş zice asta.

-          Eu zic să ieşi mai repede înante să-mi pierd răbdarea, interveni prinţesa.

-          Ţapule, eu zic să vii cu mine să vorbim puţin. Asta dacă te lasă femeia ta.

-          Mă Hapciu (de la Norocel) eu nu sunt femeia nimănui şi nu controlez pe nimeni, îi sări muştarul fetei.

-          Prinţeso mă  duc să văd ce vrea. Vin repede.

O sărută lung, parcă de despărţire şi îl urmă pe Norocel afară.

-          Băi Ţap, aveam pretenţii la tine, mă!

-          Niciun băi Ţap cu mine. M-am schimbat. La fata asta ţin. Mult. Nu-mi permit să o pierd de dragul distracţiilor de altă dată.

-          Eu m-aş gândi mai bine în locul tău.

-          De ce?

-          Mi-a zis Cerveni că tac-su vrea să vă omoare pe toţi. Plecaţi în Germania. Vă mutaţi acolo.

-          Pentru ea m-aş duce oriunde. Aştrăi şi într-o cameră. Aş face orice…

-          Şti că nu poţi face asta. Ai fost făcut să trăieşti în aur. Ai grijă, banii lu’ tac-tu nu ţin la nesfârşit şi s-ar putea să nu poată să vă întreţină pe toţi şi pe ea după ce vă mutaţi.

Ţapu ştia că Norocel are dreptate, însă schimbă subiectul

-          Când plecăm?

-          Dimineaţă.

-          Bine, spuse Ţapu şi apsă mânerul uşii pentru a intra în camera unde prinţesa lui era, însă Norocel îl trase de ână.

-          Nu te-ai răzgândit? Nu mergem nicăieri?

-          Du-te la somn, eşti obosit.

Ţapu intră în cameră, exact când fata ‚termină o conversaţie telefonică cu tatăl lui. Părea agitată.

-          Era tatăl tău. Trebuie să plecăm.

-          De ce?

-          Tata.

-          A, ai aflat? Credeam că plecăm mâine dimineaţă.

-          S-au schimbat planurile.

Avionul decolă, iar ştirile nu întârziau să apară: „Casa interlopului Cerveni a ars până la temelii în seara aceasta. Trupul unei fete, lipsit de viaţă a fost găsit alături de cel al unui băiat aflat în stare de agonie. Nu se ştie dacă va scăpa sau nu. Nu se ştie dacă a fost accident sau  răzbunare. Autorităţile…”

The Goat and The Princess, part 22

The Goat and The Princess, part 21…

Au plecat împreună spre locuinţa lui, unde prinţesa şi-a petrecut noaptea. Tot impul erau nedespărţiţi, îar asta îi făceau să nu audă lucrurile despre care discuta familia băiatului:

-          Copiii ăştia nu prea au minte, spuse mama băiatului.dragostea îi face orbi, iar fata asta nu trebuia să se certe cu părinţii ei.

-          Ei, lasă dragă, că e trecătoare dragostea asta a lor, le trece lor repede.

-          Păi tu nu vezi că sunt de atâta timp împreună şi nu se mai despart, nu se mai plictisesc unul de celălalt?

-          Dacă stau mai mult împreună o să vezi că o să le treacă.

Însă cu cât cei doi stăteau mai mult împreună, cu atât sentimentele pe care şi le purtau erau mai mari.

-          Să şti că ai dreptate, spuse Cerveni, ridicându-se brusc de pe scaun şi făcând masa să se zgâlţâie. Trebuie să vorbeşti cu fi-tu neapărat! Zi-i şi tu că nu e bine ce face. Ne punem poliţia în cap. Nu e bine deloc.

-          Dar ştie el ce face. E mare, e vaccinat. Nu putem să îi interzicem asta.

-          Din toate fetele care sunt, numai pe asta şi-o găsea şi el?

Ţapu, alându-se în salonul în care erau şi părinţii lui, începu să aplude ironic:

-          Bravo! Nu mă aşteptam la asta din partea ta mă. Chiar nu mă aşteptam. Nu credeam că o să zici asta, că o să-mi faci asta. Ai sicit cuţitul în rană, exact atunci când începea să se cicatrizeze. O iubesc pe fata asta, înţelegi? O iubesc şi tu nu trebuie să aştepţi să ma plictisesc de ea sau să-mi găseşti asta cu care să ma însor. Plec de acasă dacă asta vrei.

-          Vagabondule! Lasă-mi baiatul în pace, intervenii bunica băiatului. Te dau afară din casă. Asta e casa mea. Te las pe drumuri, dar băiatul nu pleacă de acasă că te omor cu mâinile mele, ai auzit? Lasă-l să-şi facă treaba şi să-mi facă un nepot cu frumuşica aia, că nu ştiu cât oi mai trăi sau cât oi mai fi sănătoasă şi vreau să îl cresc pe Juniorul lui.

-           Nu te băga tu, nu şti nimic, eşti femeie bătrână…

-          Nenorocitule, vezi cum vorbeşti despre mă-ta că ne supărăm…

-          Fă, tu nu şti că tac-su s-a întors în ţară şi ne urmăreşte fiecare mişcare, dacă mă bagă iar la răcoare? Cred că e mai improtantă libertatea mea decât orice gagică al lu’ ăsta.

Femia vru să îi lipească o palma peste faţă, însă nepotul o opri.

-          Bunico, lasă-l în pace, noi plecăm.

Însă niciunul dintre cei prezenţi în salon, nu observară fata care era şi ea acolo de ceva timp. Duă ce ascultă o parte importantă a discuţei lor, se îndreptă spre uşă, dar nu reuşi să iasă fără niciun zgomot. Ţapu o auzi şi alergă după ea.

-          Nu-i lua în seamă pe babci.

-          Înţelege că ei sunt mai improtanţi decât mine. Eu ştiu cum e să nu ai bază pe părinţii tăi. Să nu vorbeşti cu ei. Să nu ai parte de dragostea lor, de sprijinul lor…

-           Mâine plecăm. O sa uităm de tot şi de toţi. Şi ai mei o să uite de asta.

-          Nu nu poţi să te cerţi cu ei din cauza mea! Nu şi tu

-          Ascultă-mă bine, prostănaco: tu ai renunţat la sprijinul alor tăi pentru mine, pentru că ţii la mine, corct?

-          Da.

-          Eu o să fac acelaşi lucru pentru tine.

-          Nu, tu nu poţi face asta!

-          De ce?

-          E altceva…

-          Nu e altceva. E acelaşi lucru. Sunt dispus să fac pentru tine aceleasşi lucruri pe care tu le-ai face pentru mine şi mai multe decât atât. Înţelegi?

-          Da, dar…

-          Niciun dar. Te întorci cu mine în casă sau vrei să mergem la un hotel în seara asta?

-          Nu, nu pot să mă întorc cu tine..

-          Bun, mă duc să iau bani şi ne duce şoferul la un hotel.

-          Nu, nu poţi pleca, tatăl tău o să se supere pe tine.

-          Auzi, vrei să ne despărţim?

-          Nu!

-          Treci în casă, mâine plecăm. O să avem parte de o vacanţă mai mult decât perfectă. O să uităm de toţi şi de toate. Pentru că meriţi, merităm.

Părinţii fetei se scuzară în faţa acesteia pentru că s-au lăsat purtaţi de valuri. Nu le-ar fi putut întarce niciodată spatele. Acum ea făcea parte din familie. Iar familia avea să se mărească.