The Goat and The Princess, part 40

The Goat and The Princess, part 39…

Săptămâni la rând prințesa fu supusă unor serii amănunțite de analize, până când într/o zi:

- M/am săturat. Nu mai vreau să mi se bage lumină în ochi, sau să intru pe tubul ăla să fiu radiată.

Ochii băiatului se întristară. Credea că până aici a fost. Credea că s/a terminat.

- Sti, te/am visat într-o noapte, am visat că ești un înger…

- Sunt îngerul tău păzitor, nu vreau decât să am grijă ca ție să îți fie bine și să nu mai pățești nimic niciodată. Îmi pare rău că am lăsat o nenorocite ca aceasta să se întâmple, jur pe viața mea că nu vei mai păți niciodata nimic. Trebuie să mă crezi că te iubesc și că nu aș putea să trăiesc fără tinw. Trebuie să îți amintești. Țin la tine mult și…

-  Știu.

Deodată, fața băiatului se lumină.

- Îți amintești?

- Nu…

Aceeași tristețe poposi, și încet își mușca buzele. Nu putea să creadă ca fata pe care o iubește a pățit ceva din cauza lui.

- Dar văd asta în ochii tăi. Văd cât de mult ți la mine, văd cât de mult îți place să petrecem timpul împreună. Ai fost prima persoană pe care am vâzut/o atunci când m/am trezit. Atât inima, cât și minte îmi spun că tu ești o persoană importantă în viața mea. Așa că vreau să îmi povestești cine eram, cine ești tu pentru mine, ce făceam și alte detalii legate de mine, de tine și de familiile noastre.

Băiatul îi spuse o poveste atât de dfrumoasă, încât prințesa simțea că o trăiește sau că a trait-o cândva însă creierul nu îi permitea să își dea seama că este viața ei. Între timp, tatăl fetei afla de accidentul acesteia și hotărî că e șansa lui să scape de iubitul ei. Reuși să o viziteze atunci când prințul merse la masă și nimeni nu se afla cu ea în salon.

Tatăl ei o vizita zi de zi, spunându-i o altă poveste, vorbindu-l de rău pe băiat și spunându-i fetei că nu trebuie să zică nimănui că el o vizitează, alfel băiatul cel rău va muri.

Sensibilitatea minții nu îi permitea să își dea seama cine minte și cine spune adevărul sau dacă amandouă poveștile sunt adevărate. Veni ziua în care fata trebuia să fie externată și ziua în care tatăl ei și iubitul ei se întâlniră pe holul spitalului. Prințesa trebuia să decidă cu cine va rămâne, însă faptul că i/a văzut ăe cei doi împreună o făcu să își amintească parte din trecutul ei și cel mai important că îl iubeste pe băiatul care petrecea tot timpul cu ea și că vrea să meargă cu el acasa.

-

The Goat and The Princess, part 34…

The Goat and The Princess, part 33…

„În orice moment trebuie să apară!,” îşi spunea fata speând că prinţul ei va intra dintr-o clipă în alta şi o va salva din ghearele monstrului ce odată i-a fost prieten.

-          Nu va veni… o amăgea Bubosul.

-          Bubosule, de ce faci asta? De ce îi faci asta celui mai bun prieten al tău? Care a avut grijă de tine ca de fratele lui, care te-a…

Ţipătul Bubosului ţâşni, şi toata ura ce i-o purta o făcu pe prinţesă să zboare de-a lungul camerei şi să aterizeze pe o masă de sticla ce se afla în colţul fabricii. În momentul acela prinţesa nu fu în stare să vadă nimic. Ochii i se împăienjeniră, iar groaza o cuprinse, alungându-i orice fel de adrenalină. Vru să îşi privească mâinile, însă mirosul sângelui o făcea să vomite, iar contactul acesta  i-ar fi făcut şi mai mult rău.

-          Să nu mai spui niciodată că mi-a fost prieten. De când l-am cunoscut am fost gelos pe el. El avea totul. Eu nimic. El avea bani. Eu nu. el avea familie eu nu. al avea femeie. Eu nu. te avea pe tine. Eu te voiam pe tine! Tu nu m-ai vrut. Acum nu pot sa te mai am, să profit de tine, de turpul tău. Cerveni a avut grijă de asta. Însă o să am şi eu grijă de el. Şi de ţapi. Şi de tine. De la tine porneşte totul. De la tine a pornit totul. O sa îl fac să regrete că te-a luat de la tatăl tău. O să regrete că te-a cunoscut. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Se apropie de fata. Picaturi de sânge îi suviţau părul, sângeriul colorând repede părul blond al fetei. Cioburile erau peste tot pe trupul plăpând al ei. Iar ea stătea nemişcată, privind în gol şi încercând să nu relaizeze ce tocmai se întâmplase.

-          Tu eşti arma mea, înţelegi? Uite-te la mine.

Fata însă nu reacţiona.

-          Uită-te la mine am zis! Piciorul băiatului zbură şi se apri în abdomenul fetei. Ea nu scoase niciun sunet. Se întoarse pe o parte şi se ghemui, ţinându-şi picioarele stranse la piept cu mâinile însângerate. Un alt picior o lovi în  faţă, de data aceasta două lacrimi sângerii fiind urmarea actului de brutalitate.

Fata privea acum mozaicul de cioburi care i se aşternea în faţă. Sau cel puţin aşa părea. Însă era departe. Mergea pe un nor şi îi vedea pe toţi cei care i-au fost odată prieteni. Şi pe el. Îl vedea pe Ţapu. Alergă până la el şi îi sări în braţe. El o prinse cu mâinile lui mari şi o ridică ca pe un copil mic. O sărută şi apoi, ţinând-o sus, începu să o învârtă. Fata râdea, arătându-şi zâmbetul mare. Nicio urmă. Nicio cicatroce. Se terminase totul. Orice urmă de rău. Orice urmă de tristeţe. Erau aproape de soare.

-          Mă mai iubeşti? Îl întrebă fata.

-          Însă băiatul nu răspunse. Cu cât se apropiau mai mult de soare, cu atât trupul lui devenea mai pal, dispărând în frumuseţea locului în care se aflau. Curând fata rămase singură. Din nou…

The Goat and The Princess, part 26…

The Goat and The Princess, part 25…

*

 

Majoratul elevilor din ultimul an de liceu se apropia. Era un lucru unic, de care aveai parte o singură dată în viaţă. Ţapu se admira în oglinda tridimensională pe care o avea în uriaşa încăpere care ţinea locul unui şifonier. De fapt, puteai să îl consideri un mini-mall, avea chiar mai multe haine decât puteai găsi în boutique-urile pe care le vizita atunci când pleca în vacanţă cu prinţesa, în România.

-          Într-adevăr, ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, îi spuse Prinţesa băiatului, însă tu dai dovadă de prea mult narcisism! Îl îmbrăţişă, îl sărută şi îi zâmbi ironic.

-          Ţi-ai găsit ceva?

De câteva săptămâni fata îşi căuta rochiţa perfectă cu care să se îmbrace la majorat, însă nimic nu era bun pentru ea. Nu găsea ceva pe măsura ei. Ceva nu prea elegant, nici prea sport, nu foarte lung, nici foarte scurt. O rochiţă simplă, dar în acelaşi timp sofisticată, unică.

-          Nu. Nici azi nu am avut noroc. Mi-a promis o fată că o să-mi aducă mâine ceva, că pleacă la marfă, însă nu-mi mai fac speranţe.

Văzându-şi prietena dezamăgită, nu suportă gândul că este nefericită şi îi spuse:

-            Îmbracă-te. Te aştept în maşină.

Pe când o aştepta pe fată, Ţapu sună pilotul care se ocupă de avionul pe care îl aveau in Munchen.

-          Pregăteşte avionul.

-          Plecăm? Unde?

-          Paris.

Fata intră în maşină, puţin îngrijorată. Ultima dată când au plecat de acasă în grabă, au ajuns în Germania, nemaiputându-se întoarce niciodată în locul care le-a fost  odată casă..

-          Unde mergem?

-          E o surpriză. Ai încredere în mine.

În câteva ore se aflau în cel mai mare Centru Comercial din Franţa.

Între timp, Cerveni, care voia să meargă în Japonia pentru a-şi începe planul de răzbunare, nu

putea să-şi sune pilotul, care lipsea de la aeroport. Curând află că şi avionul lipsea.

 

The Goat and The Princess, part 24…

The Goat and The Princess, part 23…

Şi aşa, una dintre cele mai impunătoare persoane aflate la serviciul patriei, lucrând în cadrul poliţiei avea să  nenorocească viitorul propriei fiicei.

Pe când, tatăl ei plănuia distrugerea familiei al cărui cap era Cerveni, acasă se întâmplau lucruri cu totul şi cu totul speciale. Norocel se întorcea acasă.

-          Ştii, îi spuse Ţapu Prinţesei, lucrurile s-au petrecut într-un timp atatât de scurt, încât nu am avut timp să mă gândesc nici măcar pentru o secundă la Norocel. Am uitat complet de el.

-          Lasă, acum aveţi timp să recuperaţi. Să reveniţi la vechiurile obiceiuri.

-          Nu cred că ai vrea.

-          De ce?

-          Cu Norocel am făcut multe lucruri. Iar obiceiurile noastre nu erau sfânte, ba chiar nici măcar demne să fie luate drept un model.

-          Ce vrei să zici prin asta?

-          Păi cu Norocel beam, fumam, trageam, ardeam şi alte chestii asemănătoare. Nu cred că ţi-ar plăcea să revin la vechile obiceiuri.

Ochii fetei se făcură mici, şi mai mici şi, brusc, se întristară.

-          Spune, ce ai pe suflet? O întrebă băiatul, observând schimbarea bruscă a fetei la faţă.

-          Nimic. Mă gândeam…

-          La?

-          M-ai înşelat?

-          Pe tine? Glumeşti, nu? Niciodata! Niciodata! Nu aş face asta niciodată. Ţin prea mult la tine. Şi la ce bun să te înşel când tu faci cât toate fetele la un loc?

Fata îl îmbrăţisă, după care adormi cu capul pe pieptul lui. Însă somnul nu fu lung. Curând Norocel intră în camera celor doi.

-          Ţapule hai la femei, ţipă el, trezind-o şi pe Prinţesă. Fata îl privi dispreţuitor.

-          Nu merge nicăieri! Îi spuse fate. Acum pleacă şi lasă-ne să ne odihnim. Mâine avem şcoală.

-          Oo, Ţapule te controlează femeia ta, mă? De când?

-          Nu mă controlează…

-          N-aş zice asta.

-          Eu zic să ieşi mai repede înante să-mi pierd răbdarea, interveni prinţesa.

-          Ţapule, eu zic să vii cu mine să vorbim puţin. Asta dacă te lasă femeia ta.

-          Mă Hapciu (de la Norocel) eu nu sunt femeia nimănui şi nu controlez pe nimeni, îi sări muştarul fetei.

-          Prinţeso mă  duc să văd ce vrea. Vin repede.

O sărută lung, parcă de despărţire şi îl urmă pe Norocel afară.

-          Băi Ţap, aveam pretenţii la tine, mă!

-          Niciun băi Ţap cu mine. M-am schimbat. La fata asta ţin. Mult. Nu-mi permit să o pierd de dragul distracţiilor de altă dată.

-          Eu m-aş gândi mai bine în locul tău.

-          De ce?

-          Mi-a zis Cerveni că tac-su vrea să vă omoare pe toţi. Plecaţi în Germania. Vă mutaţi acolo.

-          Pentru ea m-aş duce oriunde. Aştrăi şi într-o cameră. Aş face orice…

-          Şti că nu poţi face asta. Ai fost făcut să trăieşti în aur. Ai grijă, banii lu’ tac-tu nu ţin la nesfârşit şi s-ar putea să nu poată să vă întreţină pe toţi şi pe ea după ce vă mutaţi.

Ţapu ştia că Norocel are dreptate, însă schimbă subiectul

-          Când plecăm?

-          Dimineaţă.

-          Bine, spuse Ţapu şi apsă mânerul uşii pentru a intra în camera unde prinţesa lui era, însă Norocel îl trase de ână.

-          Nu te-ai răzgândit? Nu mergem nicăieri?

-          Du-te la somn, eşti obosit.

Ţapu intră în cameră, exact când fata ‚termină o conversaţie telefonică cu tatăl lui. Părea agitată.

-          Era tatăl tău. Trebuie să plecăm.

-          De ce?

-          Tata.

-          A, ai aflat? Credeam că plecăm mâine dimineaţă.

-          S-au schimbat planurile.

Avionul decolă, iar ştirile nu întârziau să apară: „Casa interlopului Cerveni a ars până la temelii în seara aceasta. Trupul unei fete, lipsit de viaţă a fost găsit alături de cel al unui băiat aflat în stare de agonie. Nu se ştie dacă va scăpa sau nu. Nu se ştie dacă a fost accident sau  răzbunare. Autorităţile…”

The Goat and The Princess, part 22

The Goat and The Princess, part 21…

Au plecat împreună spre locuinţa lui, unde prinţesa şi-a petrecut noaptea. Tot impul erau nedespărţiţi, îar asta îi făceau să nu audă lucrurile despre care discuta familia băiatului:

-          Copiii ăştia nu prea au minte, spuse mama băiatului.dragostea îi face orbi, iar fata asta nu trebuia să se certe cu părinţii ei.

-          Ei, lasă dragă, că e trecătoare dragostea asta a lor, le trece lor repede.

-          Păi tu nu vezi că sunt de atâta timp împreună şi nu se mai despart, nu se mai plictisesc unul de celălalt?

-          Dacă stau mai mult împreună o să vezi că o să le treacă.

Însă cu cât cei doi stăteau mai mult împreună, cu atât sentimentele pe care şi le purtau erau mai mari.

-          Să şti că ai dreptate, spuse Cerveni, ridicându-se brusc de pe scaun şi făcând masa să se zgâlţâie. Trebuie să vorbeşti cu fi-tu neapărat! Zi-i şi tu că nu e bine ce face. Ne punem poliţia în cap. Nu e bine deloc.

-          Dar ştie el ce face. E mare, e vaccinat. Nu putem să îi interzicem asta.

-          Din toate fetele care sunt, numai pe asta şi-o găsea şi el?

Ţapu, alându-se în salonul în care erau şi părinţii lui, începu să aplude ironic:

-          Bravo! Nu mă aşteptam la asta din partea ta mă. Chiar nu mă aşteptam. Nu credeam că o să zici asta, că o să-mi faci asta. Ai sicit cuţitul în rană, exact atunci când începea să se cicatrizeze. O iubesc pe fata asta, înţelegi? O iubesc şi tu nu trebuie să aştepţi să ma plictisesc de ea sau să-mi găseşti asta cu care să ma însor. Plec de acasă dacă asta vrei.

-          Vagabondule! Lasă-mi baiatul în pace, intervenii bunica băiatului. Te dau afară din casă. Asta e casa mea. Te las pe drumuri, dar băiatul nu pleacă de acasă că te omor cu mâinile mele, ai auzit? Lasă-l să-şi facă treaba şi să-mi facă un nepot cu frumuşica aia, că nu ştiu cât oi mai trăi sau cât oi mai fi sănătoasă şi vreau să îl cresc pe Juniorul lui.

-           Nu te băga tu, nu şti nimic, eşti femeie bătrână…

-          Nenorocitule, vezi cum vorbeşti despre mă-ta că ne supărăm…

-          Fă, tu nu şti că tac-su s-a întors în ţară şi ne urmăreşte fiecare mişcare, dacă mă bagă iar la răcoare? Cred că e mai improtantă libertatea mea decât orice gagică al lu’ ăsta.

Femia vru să îi lipească o palma peste faţă, însă nepotul o opri.

-          Bunico, lasă-l în pace, noi plecăm.

Însă niciunul dintre cei prezenţi în salon, nu observară fata care era şi ea acolo de ceva timp. Duă ce ascultă o parte importantă a discuţei lor, se îndreptă spre uşă, dar nu reuşi să iasă fără niciun zgomot. Ţapu o auzi şi alergă după ea.

-          Nu-i lua în seamă pe babci.

-          Înţelege că ei sunt mai improtanţi decât mine. Eu ştiu cum e să nu ai bază pe părinţii tăi. Să nu vorbeşti cu ei. Să nu ai parte de dragostea lor, de sprijinul lor…

-           Mâine plecăm. O sa uităm de tot şi de toţi. Şi ai mei o să uite de asta.

-          Nu nu poţi să te cerţi cu ei din cauza mea! Nu şi tu

-          Ascultă-mă bine, prostănaco: tu ai renunţat la sprijinul alor tăi pentru mine, pentru că ţii la mine, corct?

-          Da.

-          Eu o să fac acelaşi lucru pentru tine.

-          Nu, tu nu poţi face asta!

-          De ce?

-          E altceva…

-          Nu e altceva. E acelaşi lucru. Sunt dispus să fac pentru tine aceleasşi lucruri pe care tu le-ai face pentru mine şi mai multe decât atât. Înţelegi?

-          Da, dar…

-          Niciun dar. Te întorci cu mine în casă sau vrei să mergem la un hotel în seara asta?

-          Nu, nu pot să mă întorc cu tine..

-          Bun, mă duc să iau bani şi ne duce şoferul la un hotel.

-          Nu, nu poţi pleca, tatăl tău o să se supere pe tine.

-          Auzi, vrei să ne despărţim?

-          Nu!

-          Treci în casă, mâine plecăm. O să avem parte de o vacanţă mai mult decât perfectă. O să uităm de toţi şi de toate. Pentru că meriţi, merităm.

Părinţii fetei se scuzară în faţa acesteia pentru că s-au lăsat purtaţi de valuri. Nu le-ar fi putut întarce niciodată spatele. Acum ea făcea parte din familie. Iar familia avea să se mărească.

The Goat and The Princess, part 20…

The Goat and The Princess, part 19…

Zilele ploiase de toamnă nu mai păreau aşa urâte. Deşi fata detesta toamna, spunea că o depreimă, acum i se părea cel mai frumos anotimp. Un anotimp numai pentru ea şi pentru iubitul ei. Perfect pentru ei. Începuse să le placă să îşi petreacă timpul numărând picăturile de ploaie, sau alergându-se în grădina udată de norii toamnei. Îşi petreceau fiecare weekend undeva la munte, tot timpul în altă parte. Cunoşteau acum toată ţara. Cunoşteau toate frumuseţile munţilor, florile câmpiilor şi înălţimile dealurilor. Pomii făceau parte din decor, încadrându-i în liniştea în care cei doi se iubeau.

-          Mai ţii mă şi tu la mine? Îl întrebă fata, pe când se odihneau într-o cabană din Predeal. Erau plecaţi cu nişte prieteni la Vila Andu, o vilă situată la marginea staţiunii, într-o zonă liniştită, populată mai mult de urşi decât de oameni.

-          Da.

-          Nu te cred!

-          De ce?

-          Ai ezitat!

-          N-am ezitat!

-          Ba da!

-          Ba nu! Şti foarte bine că nu-mi place să ma exteriorizez.

-          Şi eu cum pot să ştiu cp nu îţi găseşti tu pe alta?

-          Pentru că te am pe tine.

Vacanţa aceea fusese una dintre cele mai frumoase, însă posibil ultima. Ziua  fetei se apropia, însă cel mai frumos cadou pe care ea l-ar fi putut primi se îndepărta tot mai mult de ea. Ţapu venea mai rar să-şi facă treaba şi stătea mai puţin ca de obicei. Tânăra se întreba dacă s-a plictisit, dacă nu mai ţine la ea. Întrebările se jucau ping pong în mintea fetei, iar ea devenea tot mai tristă. Nu mai plecau nicăieri la munte, nu mai ieşeau în oraş, practic el nu se mai afişa cu ea. Decât o vizita la casa unchilor ei.

-          Cred că va trebui să concediem grădinarul, îi spuse matuşica Prinţesei.

-          De ce?

-          Nu îşi mai face treaba cum trebuie. Ai văzut cum arată crizantemele? Sunt pline de frunze ruginite.

-          În afară de surplusul de frunze, grădina arată foarte bine, cât despre aranjamentele florale, nu ai ce să-i reproşezi.

-          Mă gândesc că vine iarna şi nu o să mai aibă ce să facă. Poate îl punem să aiba grijă de decorul din casă, însă îi scad la salariu.

Fata ştia că asta nu va fi o problemă. banii pe care Ţapu îi caştiga nu însemnau nimic. Din ei îi cumpăra tot ei câte o mică atenţie.

Acum se terminase şi cu acele mici atenţii. Credea că se va termina şi cu ei, cu relaţia lor.

Pe când mergea spre şcoală, într-o dimineaţă , îl zări pe prietenul ei, intrând într-un magazin cu o persoană de gen feminin. Era o fată. Tânără. Brunetă. Înaltă. Slabă. Cu  nişte picioare lungi, lungi. Purta o pereche de pantaloni negri, iar în picioare nişte cizme de culoarea tomnei. În sus avea un sacou scurt, prins îi talie cu un cordon de culoarea cizmelor, care îi evindenţia trupul de viespe.

Îşi văzu viitorul. Cu ochii înlăcrimaţi, alerga spre o sursă de scăpare; să moară – asta îşi dorea.

The Goat and The Princess, part 16…

The Goat and The Princess, part 15…

Recepţionerul îi opri, pentru a semna de plecare şi pentru a face ultimele formalităţi.

-          Sunteţi siguri că nu mai vreţi să staţi la noi? Aveţi camera rezervată toată săptămâna.

Cei doi se priviră, îşi zâmbiră, la gândul că ar putea sta singuri pentru încă câteva zile,  însă ştiau că trebuie să plece. Şcoala începuse de o săptămâna, iar ei, erau amândoi în ultimul an al liceului.

Ka ieşirea din hotel, un alt împiediment îi aştepta. De data aceasta era ceva mult mai grav. Dacă şi această persoană le-ar fi întors spatele, ei ar fi fost pierduţi.

-          Tată! Ce faci mă? Nu mai eşti în America?

-          Dacă te-ai fi interesat de persoana mea, ai fi ştiut că nu am stat decât câteva zile, până s-au liniştit apele cu fata ta, îi răspunse dur tatăl, fără sentiment, însă o urmă de zâmbet nu i se putu abţine să nu iasa la lumină şi, curând gura i se deschise larg de fericire că în sfăârşit îşi vede fiul. Îi stranse mâna şi îl îmbrăţisă puternic. De data asta unde mai plecaţi?

-          Ne întoarcem la Napoli, îi spuse fata radiind

-          Voi? Vă? Împreună adică?

-           Da, o iau cu mine. Nu o mai las la tac’su. Nu pot să stau fără să o văd mai mult de o zi. Nu pot.

-          Credeam că băiatul meu gândeşte raţional. Însă văd că am crescut un prost.

-          De ce zici asta?

-          Niciunu nu aţi temrinat şcoala. Unde aveţi de gând să locuiţi? O iei la mă-ta acasă? Crezi că nu o să o caute tatăl ei? E primul loc unde ar veni. Singurul lucru de care nu am nevoie acum, este poliţia iar pe capul meu.

-          Nu, nu ne mutăm împreună.

-          Dar? Fata nu poate să locuiască pe străzi. Părinţii ei nu sunt în Napoli. de fapt, nu are pe nimeni acolo. Îţi aminteşti că s-a mutat acolo cu puţin timp în urmă.

Era adevărat. Fata se mutase în Napoli cu puţin înainte să îl cunoască pe Ţapu. Nu avea nicio altă cunoştinţă.

-          Deci ce aveţi de gând să faceţi?

Cei doi nu răspunseră. Aşteptau ca o luminiţă, fie ea cât de mică,să se zărească. Aşteptau să meargă pe calea cea bună.

-          Du-o acasa. Du-o acu’ cât încă nu e prea târziu.

-          Nu! Nu mă duc eu. Chiar dacă mă duceţi cu forţa. Prefer să mor de foame, rătăcind străzile, însă acasă nu mă duc. Nu vreau!

Fata îi părăsii pe cei doi, fugind pe străzile îguste ale cartierului. Plângea, iar plânsul nu o lăsa să vadă foarte bine pe unde merge. Ţapu o prinse din urmă şi o îmbrăţisă.

-          Stai liniştită prinţeso, de data asta nu te mai las singură!

Fata îl strânse mai tare în braţe şi îl sărută. Singura persoană la care nu se aştepta să îi întoarcă spatele era tatăl iubitului ei. Însă acu’ realiza că într-un fel avea dreptate.

Tatăl băiatului, veni după ei pe strada lăturalnică.

-          Haideţi să mergem! Avem avion la 4 spre Napoli. ne descurcăm noi, vedem ce-om face.

The Goat and The Princess, part 14…

The Goat and The Princess, part 13…

-          Dacă mă iei cu tine atunci când o să pleci în Napoli, vin.

Băiatul nu îi putea promite acest lucru. Nici el nu ştia când o să se poată întoarce în Napoli. Liniştea restaurantului fu bulversată de cineva care intra şi trântii uşa. Era Mario.

-          A sunat tatăl tău. A zis să te duc acasă, îi spuse Prinţesei, cu părere de rău.

-          Aştept un răspuns, îi spuse fata iubitului ei.

Deşi voia să spună DA, nu putea să o mintă. Chiar dacă ţinea foarte mult la fată, nu putea să se lege la cap şi să fugă cu aceasta. Citind ezitarea din ochii lui, fata se ridică de la masă, îl sărută apăsat pe obraz şi se îndreptă spre ieşirea restaurantului. Câns se urcă în maşina care o aştepta, nu îşi mai putu stăpânii lacrimile şi începu să plângă în hohote. Maşina plecă încet, încadrându-se pe banda de mers la stânga, aşteptând culoarea verde a semaforului.

-          Te iau cu mine! Ţipă cineva care alerga dupa maşina neagră. Te iau, nu pot să trăiesc fără tine!

Fata coborî din maşină şi alergă spre băiat; drumul i se păru infernal de lung, însă de mult timp aştepta ca Ţapu să îşi facă curaj să fugă cu ea. Sărindu-i în braţe şi sărutându-l, îi spuse că îl iubeşte şi plecară spre etajul 23 al hotelului, etaj la care Ţapu era cazat.

Se priveau şi îşi doreau să îşi spună lucruri, însă rpeferau să nu strice frumuseţea momentului care îi făcea să simtă că sunt numai ei doi pe pământ

-          Ce o să zică tatăl tău când Mario o să îi spună că ai fugit cu mine?

***

-          Nenorociţii! O să se întorcă la mine şi o să-i întoc spatele. Nu mai e fata mea,  reneg.

Mario încerca să-l calmeze, însă tatăl fetei era dinc e în ce mai nervos.

-          Nu mai tirmit pe nimeni după ea. De data asta nu o mai salvez!

***

-          Nu ştiu şi nu îmi pasă. Acum sunt cu tine şi atât contează.

Dimineaţa ânsă sosi cu o veste prostă pentru fată. Se părea că Dumnezeu o uitase pe fată şi că nu o lăsa să fie fericită mai mult de o zi. Lângă ea, în pat, în locul în care trebuia să se afle iubitul ei, găsii un trandafir alb şi o scrisoare.

Se afla iar într-un moment în care îşi dorea să moară, să dispară…

The Goat and The Princess, part 12…

The Goat and The Princess, part 11…

-          Auzi?

-          Ia zi?

-          Tu ţi-ai găsit pe alta?

Liniştea  mormântală părea acum că a oprit timpul în loc. Cei doi se priveau. Niciunul nu ştia cum să reacţioneze, însă, după câteva clipe de ezitare, începură să râdă  la unison. Abia atunci se întâlniră cu adevărat. Abia atunci se îmbrăţişară şi se sărutară cu adevărat.

-          Hai să fugim în lume. Noi doi. Te rog. Dacă nu ţi.ai găsit alta, ia-ma şi hai să fugim. Te rog.

-          Şti că nu putem face asta.

-          Ba nu ştiu. De ce să nu putem?

-          Gândeşte raţional.

-          Nu pot. Cum să pot gândi raţional atunci când tatăl meu mă ţine închisă încasă? Când nu mă lasă să te văd? Când îţi face atâta rău? Nu o să pot trăi aşa. Dacă nu mă iei cu tine,..

-          Ce ai să faci?

Acum fata plângea. Lacrimile se întreceau pe obrajii ei roşii. Ochii păreau că imploră. Iar buzele îi tremurau într-un mod ciudat, însă senzual. Nu ştia ce să îi răspundă. Ar fi făcut multe lucruri. Ar fi plecat singură în lume, şi-ar fi găsit pe altul care să o ia cu el, ar fi început să se drogheze… Droguri… În felul acesta ar fi putut scăpa de tatăl ei. Dacă ar fi deportat-o, s-ar fi întors în napoli, acolo ar fi continuat cu drogurile şi ar fi închis-o. La închisoare nu ar fi fost tatăl ei. Mai erau şi alte lucruri la care se gândise… Şi-ar fi luat viaţa…

-          Ce am să fac? Orice! Orice să scap de tatăl meu. Deci mă iei cu tine sau pelc singură!

-          Unde să te duci singură? Nu şti să faci nimic. Nu te ia niciunu aşa proastp. Nu şti nici mpcar să calci o cămaşă.

De data asta, fata se supără. Nu era adepta faptului că locul femeilor este la cratiţă şi considra că o să aibă timp atunci când o să fie la casa ei să înveţe să facă treburi în casă, aşa că nu ştia foarte bine să se descurce cu o maşină de călcat în mână, sau să programeze maşina de spălat. Însă avea să înveţe. Iat prietenul ei se purta urât cu ea.

-          Cu câte m-ai înşelat cât am fost despărţiţi?

Iubitul ei nu răspunse. Se putea citi ezitarea în ochii lui, însă prefera să nu o observe. Ştia că el ar putea avea orice persoană de sex feminin pentru cât timp îşi dorea. Ştia că nu este un sfânt şi că nu ar sta nici în ruptul capului atâta timp fără ea sau fără o altă fata… Acum era sigură de acest lucru, însă îi era frică să recunoască. Îi era frică să accepte. Deşi era orgolioasă, ştia că nu ar fi putut merge mai departe fără el. Nu acum. Nu după ce a făcut atât de multe lucruri pentru el.

The Goat and The Princess, part 10

The Goat and The Princess, part 9

Trecură zile. Trecură saptămâni. În sfârşit, tatăl prinţesei, se hotărî să o lase să socializeze. Pentru moment, îi cumpără un laptop de ultimă generaţie, cu care să reia legătura cu prietenii din Napoli.

În sfârşit prinţesa putea să vorbească cu el. Putea să îi spună cât de mult suferă, cât de dor îi e de el, cât de mult îl iubeşte. Aşadar, tastă un mesaj şi  vreu să îl trimită la adresa personală a lui Ţapu, însă o căsuţă roşie apăru pe mijlocul ecranului: „Eroare! Adresa la care încercaţi să trimiteţi mesjaul este suspendată!”

-          Tataa!!

-          M-ai strigat prinţeso? O întrebă tatăl ei care „întâmplător” intra în sufragerie.

Ştia că trebuie să îl vadă pe iubitul ei, aşadar se hotărî să se dea de partea tatălui ei pentru a putea face rost de bani să plece in Napoli.

-          Da! Tata, îmi este dor de Mario. Aş vrea să îl văd. Crezi că..

-          Nu, nu te trimit la Napoli!

-          Nu tatiii!! Crezi că ai putea aranja să vină să vadă noua noastră locuinţă? Avem plaja aproape, avem lucruri care l-ar încânta.

-          Sigur prinţeso. O să aranjez şi asta…

-          Tati? Mai vreau să te rog ceva.

-          Dacă e vorba despre…

-          Nu! L-am uitat. Le ştii pe fetele alea care arată a gheişe? Aş vrea să le învăţ cultura. M-am informat şi am aflat că există o şcoală de gheişe în cartierul din centru. Crezi că m-ai putea înscrie şi pe mine? Fiicele noilor prietene ale mamei merg şi ele la aceeaşi şcoală…

-          Ştiu şieu?

-          Te roggg!!!

-          Bine. Mergem mâine dimineaţă şi vorbim cu conducerea.

-          Nu e nevoie. Am vorbit eu şi mi-au spus că sunt încântaţi ca o fată de o altă naţionalitate să meargă la şcoala lor. Cursurile încep mâine la 10.

-          Bine. Te duce Niiki-San

-          Tatiii!!! Te iubesc!!!! Când o să vină Mario, o să îl laşi pe el să mă ducă?

-          Sigur.

-          Încă ceva.

-          Ce?

-          Cursurile se plătesc. Am nevoie de bani.

-          Câţi?

-          Pai vreo 10.000?

-          Dolari? Euro?

-          Tatiii, suntem în Japonia. Yeni!

Îi întinse banii şi părăsii camera, când telefonul îi sună.

Prinţesa merse în camera ei, şi întinzându-se în pat, începu să se gândească cum ar fi dacă iubitul ei ar fi ţinut la ea: ar fi căutat-o cu siguranţă. Nicicând nu mai fusese atât de falsă. Îşi ura tatăl.  Îşi dorea să dispară de pe faţa pământului, sau să se fi născut în altă familie. Îşi aducea mainte când, la vârsta de 14 ani, fratele ei îi spusese să se mute cu el în Elveţia. Ea refuză, zicând că îşi iubeşte mult părinţii şi nu poate să trăiască fără ei.

-          Când o sa fii de vârsta mea, nu o să mai gândeşti aşa, îi spuse atunci fratele ei.

-          Eu o să îi iubesc mereu.

-          Iubirea este ceva subiectiv. Când o să creşti o să îţi dai seama că, deşi îşi vor binele, nu te vor lăsa să fii fericită.

Atunci dormiră pentru ultima ară împreună, amintindu-si de copilărie, de năzbâtiile pe care le făceau împreună, depănând amintiri şi lacrimi. Ar fi vrut să dea timpul înapoi.  Adormii şi visă că fratele ei se lupta cu tatăl ei epntru libertatea fetei, apoi îl visă pe Ţapu şi se trezii. Începu să plângă , deoarece visul dură prea puţin:

-          Aş vrea să trăiesc în vis!

Vocea tatălui ei se auzii, în momentul în care două ciocănituri izbiră uşa albă de la camera fetei.

-          Iubito, cineva vrea să te vadă.

Ţapu?? Se întrebă fata în gând, sperând, însă ştia că nu poate fi vorba de el.

-          Îmbracă-te. Ai uitat că pleci la şcoală?

Se îmbrăcă repede repede şi coborî scările două câte trei. Jos, lângă o maşină neagră, se zărea o siluetă a unui bărbat. Era Mario.

-          Nici nu şti cât de mult mă bucur să te văd, îi spuse prinţesa. Să mergem. Avem multe să ne povestim. Pa tati.

Se uitau unul la altul. Amândoi aveau multe să îşi povestească, însă le era ruşine să vorbească.

-          Mario, tu i-ai spus tatei că sunt cu ţapu în Spania?

-          Nu.

-          Nu te cred.

-          Îţi jur! În seara aia, când ghidul a zis că are treabă l-am urmărit?

-          De ce?

-          Taci şi ascultă-mă, am ceva să îţi mărturisesc, nu strica momentul. Cand un bărbat place o femeie, aceasta nu îşi dă neapărat seama. Când un bărbat este plăcut, simte imediat din privire. Aşadar, atracţia dintre mine şi Maurice am simţit-o de când am vizitat primul muzeu. L-am urmărit. Este un tip influent şi puternic, patronul unul club de noapte select din Spania. Numai gay umblă pe acolo. În seara aia a fost al meu…

-          Şi tu al lui… zise fata chicotind.

-           Nu. Tocmai asta e problema. Eu nu am vrut să fiu al lui. De fapt, el nu a vrut să fiu al lui. E impotent.

-          Straightface!

-          Da. Acum am venit aici pentru că nu vreau ca ai mei sa bănuiască ceva. L-am luat cu mine în Italia şi îşi face un tratament cu nu ştiu ce celule. E din ce în ce mai bine.

-          Mario. Tot ce vreau e să fim prieteni. Dar te rog, dacă prietenii îşi povestesc chestii din aseta intime, hai sa nu o facem şi noi.

Amândoi începură să râdă şi se îmbrăţişară.

-          I-am zis tatei că m-am înscris la o şcoală de gheişe. De fapt, mă duc să-i duc nişte droguri unui tip.

-          Ai înnebunit.

-          Da! Sunt nebună! Sunt nebună dupa Ţapu!!! O să fac rost de bai în două zile şi plec în Italia să îl văd. Să-mi zică că nu mă mai iubeşte şi mă întorc la tata. Nu o să ştie că am fost pelcată. Îi zic că rămân la şcoala aia.

-          Şi dacă el nu te mai iubeşte?

-          O să rog pe cienva să îmi facă legătura cu conducerea şcolii şi mă înscriu pe bune. Eu rămîn aici.

-          Vrei să vin cu tine?

-          Nu aş putea să îţi pun reputaţia într-un fel sau altul în pericol. Eşti aici pentru mine. Să fim impreună, iubii!! Chicotind, îl pupă pe obraz şi sări din maşină. Nu ştia ce o aşteaptă.

Se întâlni cu un tip îmbrăcat în trening roşu, la colţul străzii,e xact aşa cum era prevăzut. O lă de mână şi o sprută pe obrazul stâng, şi pelcară spre capătuls trăzii împreună. Intrară întrul loc care fetei îi semăna a bordel. Chiar era un bordel. Luă amrfa, plecă. Într-o oră trebuia să se întoarcă să primească plata. Făcu întocmai. Însă când se întoarse, seful îi spuse că a trecut testul

-          Ce test? Întrebă fata?

-          A fost perioada de probă. În seara asta eşti bombacea mare.

-          Ce bombă?

-          Începi lucrul.

-          Ca ce?

-          Cum ca ce? Îi aruncă ceva ce părea a fi o fustă scrută, roşie, dintr-o imitaţie de piele. Îmbracă astea şi într-o jumătate de oră te aşteaptă primul client. O să ne meargă bine

Acum fata punea totul cap la cap. Ăsta e peşte!

-          Dar nu vreau. Era vorba doar de marfă.

-          Nu. Aia era prima fază. Dacă nu faci ce trebuie îns eara asta, te bag la răcorică, am dovezi că umblii cu droguri.

Nu l-ar mai fi văzut niciodata pe Ţapu dacă ar fi fost închisă. Trebuia să ajungă la el cu orice preţ. ORICE!

-          Lucrezi os eară da, una nu.

Perfect! O să plec mâine seară. Nu o să ştie nimeni ce a făcut ea îns eara asta.

-           Hai, mişcă-e că a sosit.

Fata se dezbrăcă repede, dar încet, deoarece ştia ce o va aştepta. Se gândea că o să îl îmbete pe tip înainte să reuşească să o atingă. Sau să se gândească că e Ţapu?

Urcă in maşina care o aştepta în faţa bordelului. La volan era Mario. Fata tresări de bucurie când îl văzu.

Dar când descoperi ce comoară stă pe bancheta din spate, simtţi că Dumnezeu e unul singur şi că are grijă numai de ea.

Era ţapu.