Voluntarii Recycle, Raft & Race se pun pe treabă la Târgovişte

După ce s-au călit în tabăra Recycle, Raft & Race din luna mai şi au învăţat cum e cu ecologia de la MaiMultVerde, trei dintre cei 100 de voluntari organizează pe cont propriu o curăţenie lângă Târgovişte. Andreea Bajan, Cristian Moise şi Denisa Pasalan, voluntari din seria a treia, ne cheamă joi, 25 iunie, de la ora 10, să ecologizăm Pădurea Priseaca şi să o golim de PET-uri.

Învăţăceii ecologişti s-au descurcat de minune în organizarea primei lor acţiuni cu voluntari şi au făcut rost de toate cele necesare: aprobări de la Primărie, saci, mânuşi şi apă pentru cei prezenţi mâine la pădure. Ei promit că dacă reuşesc să strângă suficiente PET-uri vor dichisi cu ele nişte plute şi le vor da drumul pe lac, într-o întrecere marca Recycle, Raft & Race.

Acţiunea este organizată sub egida MaiMultVerde, în colaborare cu Primăria Municipiului Târgovişte şi cu Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte.

Le dorim mult succes celor trei Prâslea şi sperăm că vor culege numai mere de aur (şi eco) de pe urma unor astfel de acţiuni!

http://www.maimultverde.ro/cms/voluntarii-recycle-raft-race-se-pun-pe-treaba-la-targovi-te