Târgovişte: 50 de voluntari au făcut curăţenie în pădurea Priseaca

* Autor: Sorin Florea

Târgoviştenii au spus „DA comportamentului ecologic”, pădurea Priseaca fiind ţinta unei acţiuni de ecologizare organizată de Asociaţia Mai Mult Verde România în colaborare cu Primăria Târgovişte şi Centrul Europe Direct Târgovişte
(+) Click pentru a mări
Peste 200 de voluntari târgovişteni s-au arătat interesaţi de acţiunea organizată de Asociaţia Mai Mult Verde România, dintre aceştia fiind selectate numai 50 de persoane. Organizatorii s-au declarat încântaţi de interesul tinerilor pentru astfel de iniţiative.

“Este prima acţiune de acest gen pe Târgovişte, iar interesul tinerilor nu poate decât să mă bucure. Ideea mi-a venit când am văzut mizeria lăsată de turişti în pădurea Priseaca”, a declarat Denisa Păşălan, unul dintre organizatori.

La acţiune au participat elevi, dar şi profesori de la liceele din oraş care au hotărât să se implice pentru ecologizarea zonei. Aceştia s-au împărţit în 9 echipe, realizate prin tragere la sorţi, şi au pornit de la intersecţia cu drumul spre Dragomireşti până la Hanul Logofătului, acoperind toată pajiştea, dar şi pădurea de pe dreapta drumului.

La ora 09.30, participanţii s-au întâlnit la Biblioteca Judeţeană I.H. Rădulescu, iar la ora 10.00 s-au deplasat în pădurea Priseaca, cu un autocar pus la dispoziţie de Primăria Târgovişte.

„Eu sunt o ecologistă convinsă, nu am aruncat niciodată nimic pe jos, dar am simţit că trebuie să fac mai mult. Astfel, am venit să strâng eu gunoiul şi astfel să pot contribui direct la realizarea unui mediu mai curat”, a precizat Alina Arsănie, elevă la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte.

Acţiunea face parte din proiectul de educaţie de mediu şi ecologizare “Recycle, Raft & Race Târgovişte 2009” care îşi propune să aducă în atenţia opiniei publice stadiul în care se află mediul înconjurător. Următoarea acţiune va avea loc în zona Mănăstirii Dealu.

“Aceasta este o primă acţiune dintr-o serie care va viza Târgoviştea şi împrejurimile acestui oraş. Cel mai probabil va urma o acţiune în zona Mănăstirii Dealu”, a adăugat Denisa Păşălan.

http://www.adevarul.ro/articole/targoviste-50-de-voluntari-au-facut-curatenie-in-padurea-priseaca.html