The Goat And The Princess, Part 3

Undeva în Valencia, pe un aeroport privat ateriza avionul regalităţii. Ochii căprui ai fetei, erau goi, parcă lipsiţi de viaţă, în agonie, încercau să se resusciteze reciproc, însă degeaba; aparatul nu era conectat la electricitate. Undeva în adâncul sufletului, simţea o durere sfăşietoare, ca atunci când cineva scormonea cu o lamă ascuţită a unei săbii, într-o rană abia cicatrizată.
– Să mergem iubirică
Prinţesa se făcu că nu aude, în inerţia ei, continuând să privească în van , prin gemuleţul avionului.
– Tu n-auzi, fată? Se răsti Mario, gândindu-se că poate va reuşi să îşi impună bărbăţia în faţa sensibilităţii şi a fineţii tinerei.
La auzul acestor vorbe Prinţesa se ridică.
– Aşa mai merge, îmi palce când mă asculţi…AAAUU!!!
Moment în care un genunchi drept i se înfipse între picioare, lovind puternic mădularul.
– Asta este pentru că nu îmi place să mi se zică cum mi-ai spus tu şi dacă cineva mi-ar zice aşa, numai Ţapu ar putea să o facă. Iar asta…-un alt genunchi drept, de data asta mai puternic, tasă mic dejunul, prânzul şi cina şi le comprimă într-un obiect de mărimea unui ou de prepeliţă- asta este pentru că ai ţipat la mine. Dacă tata te-a pus să mă urmăreşti, eu nu îţi voi permite decât să respecţi ordinul de restricţie. Şi ascultă-mă bine, dacă vrei să ai parte de moştenitori, păstrează o distanţă de 30 de metri faţă de mine, cameră, maşină, locul în care mă aflu, dorm, mănânc, mă spăl pe dinţi. Clar?
Covorul roşu s-a aşternut pentru a doua oara în faţa Prinţesei. Poate că dacă ar fi fost o altă împrejurare ar fi fost puţin fericită… sau măcar dacă el ar fi fost lângă ea… măcar dacă el i-ar fi dat un mesaj, dar se pare că nu îi pasă. Nici măcar nu a venit să se întâlnească înainte să plece. Planul prinţesei era să fugă cu el, să uite de tată, de mamă, de tot, dar se pare că şi.ar fi pus familia în cap degeaba; prinţul ei nu simte acelaşi lucru pentru ea.
Treptat ajunse la locul de unde limuzia îi ridică. Ghidul, un tânăr francez, blond, cu ochii albaştrii, le prezentă ofertele primelor două zile.
– Şi la mall când mergem? Întrebă Mario
– Să te ia…
Prinţesa nu continuă.
– Deci, luam oferta numarul 1, Palacio del Marques de Dos Aguas şi Museo Nacional de Ceramica sau luăm oferta…
– Nu-mi pasă. Du-ne unde vrei.
Tot ce ea voia, era să îl vadă pe el. Să primească măcar un semn de viaţă.
Accentul ghidului, Maurice, se perinda printre încercarea lui de a vorbi limba italiană şi a pronunţa corect denumirile obiectivelor turistice din Spania. Ţinând cont de faptul ca francezii sunt rârâiţi, spaniolii sâsâiţi, iar italienii vorbesc repede, era foarte amuzant să îl auzi în încercarea lui disperată disperată de a vorbii limbi latine, dar oarecum paralele. Era un gest admirabil, ţinând cont de faptul că occidentalii sunt oameni comozi care nu cunosc o altă limba, cu excepţia limbii lor materne. Era pentru prima dată când prinţesa zâmbi în acea zi.
După ce îşi îndeplini sarcina din prima zi, Maurice, se scuză şi se retrase spunând că trebuie să ajungă la bancă să îi tirmită bani mamei lui din Franţa, care era bolnavă. Însă maurice avea ceva de ascuns, faptul că era gay şi îşi petrecea nopţile în barul al cărui proprietar era.
La ora 23, extenuată, prinţesa se conectă pe internet, în speranţa că va da de iubitul ei.
Nimic. Situaţia se înrăutăţea. Niciodată nu a trecut mai mult de o oră în care să nu vorbească, o oră în care să nu primească un mesaj de la el: Ce faci? sau Mi-e dor de tine sau o îmbrăţişare şi un pupic.

După 4 ore de survolare pe întinsele zări ale Spaniei, avionul lui Cerveni primii aprobarea pentru a ateriza. În Madrid. Cum prinse semnal, Ţaău îşi verifică căsuţa, căsuţă care era full datorită mulţii de mesaje pe care i le lăsase iubita lui.
Acum era la 400 de km depărtare şi nu îi venea să creadă că nu reuşise să aterizeze în Valencia.
– Încerc să obţin aprobarea de aterizare în valencia şi decolam, îi spuse pilotul, însă prea târziu, Ţapu deja închiriase o masină sport, care prindea undeva peste 250 km.
Gonea nebun pe autostradă. Era singura maşină trază la ora aceea. După ce Bubusul îl sună să îi spună unde era cazată fata lui, Ţapu călcă acceleraţia, pănâ ce maşina fu turată la maxim , în ultima treaptă.
După o oră jumate de mers ajunse la Hotelul Valencia Palace, însă nu înainte ca Bucosu şi pilotul să fi vorbit deja cu prinţesa.

– Bălosule!!! Ce cauţi aici? Prinţesa era foarte fericită şi nu începta să îl ia în braţe pe Bubos; ea îi spunea altfel decât ceilalti, bălosul şi nu Bubosul. Unde e prinţul meu?
Bubosul plecă ochii în pământ şi lăsă o lacrimă să îi alunece pe obraz…