The Goat and The Princess, part 19…

Zilele ploiase de toamnă nu mai păreau aşa urâte. Deşi fata detesta toamna, spunea că o depreimă, acum i se părea cel mai frumos anotimp. Un anotimp numai pentru ea şi pentru iubitul ei. Perfect pentru ei. Începuse să le placă să îşi petreacă timpul numărând picăturile de ploaie, sau alergându-se în grădina udată de norii toamnei. Îşi petreceau fiecare weekend undeva la munte, tot timpul în altă parte. Cunoşteau acum toată ţara. Cunoşteau toate frumuseţile munţilor, florile câmpiilor şi înălţimile dealurilor. Pomii făceau parte din decor, încadrându-i în liniştea în care cei doi se iubeau.

–          Mai ţii mă şi tu la mine? Îl întrebă fata, pe când se odihneau într-o cabană din Predeal. Erau plecaţi cu nişte prieteni la Vila Andu, o vilă situată la marginea staţiunii, într-o zonă liniştită, populată mai mult de urşi decât de oameni.

–          Da.

–          Nu te cred!

–          De ce?

–          Ai ezitat!

–          N-am ezitat!

–          Ba da!

–          Ba nu! Şti foarte bine că nu-mi place să ma exteriorizez.

–          Şi eu cum pot să ştiu cp nu îţi găseşti tu pe alta?

–          Pentru că te am pe tine.

Vacanţa aceea fusese una dintre cele mai frumoase, însă posibil ultima. Ziua  fetei se apropia, însă cel mai frumos cadou pe care ea l-ar fi putut primi se îndepărta tot mai mult de ea. Ţapu venea mai rar să-şi facă treaba şi stătea mai puţin ca de obicei. Tânăra se întreba dacă s-a plictisit, dacă nu mai ţine la ea. Întrebările se jucau ping pong în mintea fetei, iar ea devenea tot mai tristă. Nu mai plecau nicăieri la munte, nu mai ieşeau în oraş, practic el nu se mai afişa cu ea. Decât o vizita la casa unchilor ei.

–          Cred că va trebui să concediem grădinarul, îi spuse matuşica Prinţesei.

–          De ce?

–          Nu îşi mai face treaba cum trebuie. Ai văzut cum arată crizantemele? Sunt pline de frunze ruginite.

–          În afară de surplusul de frunze, grădina arată foarte bine, cât despre aranjamentele florale, nu ai ce să-i reproşezi.

–          Mă gândesc că vine iarna şi nu o să mai aibă ce să facă. Poate îl punem să aiba grijă de decorul din casă, însă îi scad la salariu.

Fata ştia că asta nu va fi o problemă. banii pe care Ţapu îi caştiga nu însemnau nimic. Din ei îi cumpăra tot ei câte o mică atenţie.

Acum se terminase şi cu acele mici atenţii. Credea că se va termina şi cu ei, cu relaţia lor.

Pe când mergea spre şcoală, într-o dimineaţă , îl zări pe prietenul ei, intrând într-un magazin cu o persoană de gen feminin. Era o fată. Tânără. Brunetă. Înaltă. Slabă. Cu  nişte picioare lungi, lungi. Purta o pereche de pantaloni negri, iar în picioare nişte cizme de culoarea tomnei. În sus avea un sacou scurt, prins îi talie cu un cordon de culoarea cizmelor, care îi evindenţia trupul de viespe.

Îşi văzu viitorul. Cu ochii înlăcrimaţi, alerga spre o sursă de scăpare; să moară – asta îşi dorea.