The Goat and The Princess, part 23…

Şi aşa, una dintre cele mai impunătoare persoane aflate la serviciul patriei, lucrând în cadrul poliţiei avea să  nenorocească viitorul propriei fiicei.

Pe când, tatăl ei plănuia distrugerea familiei al cărui cap era Cerveni, acasă se întâmplau lucruri cu totul şi cu totul speciale. Norocel se întorcea acasă.

–          Ştii, îi spuse Ţapu Prinţesei, lucrurile s-au petrecut într-un timp atatât de scurt, încât nu am avut timp să mă gândesc nici măcar pentru o secundă la Norocel. Am uitat complet de el.

–          Lasă, acum aveţi timp să recuperaţi. Să reveniţi la vechiurile obiceiuri.

–          Nu cred că ai vrea.

–          De ce?

–          Cu Norocel am făcut multe lucruri. Iar obiceiurile noastre nu erau sfânte, ba chiar nici măcar demne să fie luate drept un model.

–          Ce vrei să zici prin asta?

–          Păi cu Norocel beam, fumam, trageam, ardeam şi alte chestii asemănătoare. Nu cred că ţi-ar plăcea să revin la vechile obiceiuri.

Ochii fetei se făcură mici, şi mai mici şi, brusc, se întristară.

–          Spune, ce ai pe suflet? O întrebă băiatul, observând schimbarea bruscă a fetei la faţă.

–          Nimic. Mă gândeam…

–          La?

–          M-ai înşelat?

–          Pe tine? Glumeşti, nu? Niciodata! Niciodata! Nu aş face asta niciodată. Ţin prea mult la tine. Şi la ce bun să te înşel când tu faci cât toate fetele la un loc?

Fata îl îmbrăţisă, după care adormi cu capul pe pieptul lui. Însă somnul nu fu lung. Curând Norocel intră în camera celor doi.

–          Ţapule hai la femei, ţipă el, trezind-o şi pe Prinţesă. Fata îl privi dispreţuitor.

–          Nu merge nicăieri! Îi spuse fate. Acum pleacă şi lasă-ne să ne odihnim. Mâine avem şcoală.

–          Oo, Ţapule te controlează femeia ta, mă? De când?

–          Nu mă controlează…

–          N-aş zice asta.

–          Eu zic să ieşi mai repede înante să-mi pierd răbdarea, interveni prinţesa.

–          Ţapule, eu zic să vii cu mine să vorbim puţin. Asta dacă te lasă femeia ta.

–          Mă Hapciu (de la Norocel) eu nu sunt femeia nimănui şi nu controlez pe nimeni, îi sări muştarul fetei.

–          Prinţeso mă  duc să văd ce vrea. Vin repede.

O sărută lung, parcă de despărţire şi îl urmă pe Norocel afară.

–          Băi Ţap, aveam pretenţii la tine, mă!

–          Niciun băi Ţap cu mine. M-am schimbat. La fata asta ţin. Mult. Nu-mi permit să o pierd de dragul distracţiilor de altă dată.

–          Eu m-aş gândi mai bine în locul tău.

–          De ce?

–          Mi-a zis Cerveni că tac-su vrea să vă omoare pe toţi. Plecaţi în Germania. Vă mutaţi acolo.

–          Pentru ea m-aş duce oriunde. Aştrăi şi într-o cameră. Aş face orice…

–          Şti că nu poţi face asta. Ai fost făcut să trăieşti în aur. Ai grijă, banii lu’ tac-tu nu ţin la nesfârşit şi s-ar putea să nu poată să vă întreţină pe toţi şi pe ea după ce vă mutaţi.

Ţapu ştia că Norocel are dreptate, însă schimbă subiectul

–          Când plecăm?

–          Dimineaţă.

–          Bine, spuse Ţapu şi apsă mânerul uşii pentru a intra în camera unde prinţesa lui era, însă Norocel îl trase de ână.

–          Nu te-ai răzgândit? Nu mergem nicăieri?

–          Du-te la somn, eşti obosit.

Ţapu intră în cameră, exact când fata ‚termină o conversaţie telefonică cu tatăl lui. Părea agitată.

–          Era tatăl tău. Trebuie să plecăm.

–          De ce?

–          Tata.

–          A, ai aflat? Credeam că plecăm mâine dimineaţă.

–          S-au schimbat planurile.

Avionul decolă, iar ştirile nu întârziau să apară: „Casa interlopului Cerveni a ars până la temelii în seara aceasta. Trupul unei fete, lipsit de viaţă a fost găsit alături de cel al unui băiat aflat în stare de agonie. Nu se ştie dacă va scăpa sau nu. Nu se ştie dacă a fost accident sau  răzbunare. Autorităţile…”