The Goat and The Princess, part 33…

„În orice moment trebuie să apară!,” îşi spunea fata speând că prinţul ei va intra dintr-o clipă în alta şi o va salva din ghearele monstrului ce odată i-a fost prieten.

–          Nu va veni… o amăgea Bubosul.

–          Bubosule, de ce faci asta? De ce îi faci asta celui mai bun prieten al tău? Care a avut grijă de tine ca de fratele lui, care te-a…

Ţipătul Bubosului ţâşni, şi toata ura ce i-o purta o făcu pe prinţesă să zboare de-a lungul camerei şi să aterizeze pe o masă de sticla ce se afla în colţul fabricii. În momentul acela prinţesa nu fu în stare să vadă nimic. Ochii i se împăienjeniră, iar groaza o cuprinse, alungându-i orice fel de adrenalină. Vru să îşi privească mâinile, însă mirosul sângelui o făcea să vomite, iar contactul acesta  i-ar fi făcut şi mai mult rău.

–          Să nu mai spui niciodată că mi-a fost prieten. De când l-am cunoscut am fost gelos pe el. El avea totul. Eu nimic. El avea bani. Eu nu. el avea familie eu nu. al avea femeie. Eu nu. te avea pe tine. Eu te voiam pe tine! Tu nu m-ai vrut. Acum nu pot sa te mai am, să profit de tine, de turpul tău. Cerveni a avut grijă de asta. Însă o să am şi eu grijă de el. Şi de ţapi. Şi de tine. De la tine porneşte totul. De la tine a pornit totul. O sa îl fac să regrete că te-a luat de la tatăl tău. O să regrete că te-a cunoscut. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Se apropie de fata. Picaturi de sânge îi suviţau părul, sângeriul colorând repede părul blond al fetei. Cioburile erau peste tot pe trupul plăpând al ei. Iar ea stătea nemişcată, privind în gol şi încercând să nu relaizeze ce tocmai se întâmplase.

–          Tu eşti arma mea, înţelegi? Uite-te la mine.

Fata însă nu reacţiona.

–          Uită-te la mine am zis! Piciorul băiatului zbură şi se apri în abdomenul fetei. Ea nu scoase niciun sunet. Se întoarse pe o parte şi se ghemui, ţinându-şi picioarele stranse la piept cu mâinile însângerate. Un alt picior o lovi în  faţă, de data aceasta două lacrimi sângerii fiind urmarea actului de brutalitate.

Fata privea acum mozaicul de cioburi care i se aşternea în faţă. Sau cel puţin aşa părea. Însă era departe. Mergea pe un nor şi îi vedea pe toţi cei care i-au fost odată prieteni. Şi pe el. Îl vedea pe Ţapu. Alergă până la el şi îi sări în braţe. El o prinse cu mâinile lui mari şi o ridică ca pe un copil mic. O sărută şi apoi, ţinând-o sus, începu să o învârtă. Fata râdea, arătându-şi zâmbetul mare. Nicio urmă. Nicio cicatroce. Se terminase totul. Orice urmă de rău. Orice urmă de tristeţe. Erau aproape de soare.

–          Mă mai iubeşti? Îl întrebă fata.

–          Însă băiatul nu răspunse. Cu cât se apropiau mai mult de soare, cu atât trupul lui devenea mai pal, dispărând în frumuseţea locului în care se aflau. Curând fata rămase singură. Din nou…