Uncategorized

Băsescu preşedintele României de la ora 20:56

Băsescu preşedinte. Băsescu o ia razna. După ce sondajele au arătat clar la ora 21.00: Geoană 51.6%  – Băsescu 48.4%, fostul domn preşedinte al României, declară: „Am învins! Am învins! Mizăm pe voturile celor din diaspora.”

Este trist că după 5 ani de zile nu a reuşit să facă atât de multe lucruri bune în aşa fel încât să atragă lumea alături de el pentru încă un mandat. Acum Băsescu se crede învingător, preşedinte pentru încă 5 ani de la ora 20:56.

Nu ştiu de ce, dar îmi aminteşte de Ceauşescu, iar dacă va face ceva să caştige, prin fraudă, am impresia că România nu o să fie pe drumul cel bun.

Sincer, nu am fost la vot, pentru ca nu am avut cu cine să votez, însă M. Geoană spune că ne va cnvinge pe noi, pe cei care nu am mers la vot, să mizăm pe el.

În mod cert, domnul Traian Băsescu nu poate să accepte înfrângerea.

Anunțuri

4 gânduri despre „Băsescu preşedintele României de la ora 20:56”

  1. na ca te inseli 😀 noi, romanii suntem de vina. am fost prosti ca ne`am luat dupa sondaje facute de realitatea si antena 3. uite manipularea!

    si daca nu il suferi pe basescu, de ce nu te`ai dus la vot?

    1. pt k nu`l sufar nici pe geoana:))) deci: n`am avut cu cn sa votez…
      data viitoare o sa scriu pe buletinul de vot: VOTATI ADEVARUL! Denisa Pasalan (si pun stampila cu VOTAT!).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s