The Goat and The Princess, part 41…

Precum adormiseră, departe unul de celălalt, aşa noaptea îi apropie mai mult, mai mult, până ce prinţesa ajunse în patul prinţului ei, ţinându-l în braţe, datorită unui coşmar în care baiatul dispăru pentru totdeauna. Pentru a fi sigură că nu va pleca nicăieri fata îl îmbrăţişă atât de tare încât băiatului i se păru că nu o pierduse niciodată, că amezia nu a existat niciodată şi că niciuna dintre problemele actuale nu existau.

Aşadar, dimineaţa următoare fata se trezi sărutată de către băiat.

– Prinţul meu. Am visat că aveai un cal alb şi ai dispărut cu el în zare. Am început să plâng la gândul că te voi pierde.

– Habar nu ai că nu  să mă pierzi niciodată. O să fim mereu unul lângă celălalt. O să am grijă mereu de tine, am jurat asta.

Fata îl îmbrăţişă, iar ziua decurse cum nu se putea mai bine. Pe când se plimbau în grădina de trandafiri îngrijită de mama băiatului cu multă meticulozitate şi dragoste, înţepându-se într-una din minunatele flori, fata reuşi să îşi amintească o parte a trecutului ei, apoi pe tot.

– Ţapu, mi-am amintit. Am văzut. Am văzut cum mă bătea, am văzut ura din ochii lui şi apoi m-am rugat să nu plângi dacă o să mor.

Plângând în hohote, băiatul o strângea tot mai tare în braţe, dorind să îi ia el toată suferinţa, ştiind însă că e imposibil. Nu ştia dacă să fie fericit că şi-a revenit sau să fie trist că suferă şi şi-a amintit toate lucrurile urâte din viaţa ei. De când erau împreună nu au rezistat foarte mult timp fericiţi, unul lângă celalalt, fără să i se întâmple ceva unuia dintre ei.

Restul zilei fata îl petrecuse povestind iubitului şi familiei acestuia ce îşi amintea, fiind compeltată sau corectată cu grijă şi dragoste de către prinţul ei. Însă, în următoarea dimineaţă amnezia fetei reveni.

Se purta din nou rece, absentă, nu dorea să fie aproape de băiat, nu îl cunoştea, dar ştia că este un om bun.